Era prima întâlnire. Bineînţeles că am ajuns prea devreme şi mi-am zis să intru, să nu mai aştept. Era un loc impunător, dar mirosea cam ciudat, a perdele vechi şi grele şi a podea proaspăt lăcuită. Eram atât de curioasă şi nerăbdătoare! Din ce auzisem de la alţii, îti dai seama din prima dacă merită sau nu  şi dacă da, cică simţi nişte fluturi în stomac, te ia şi puţin cu leşin şi totul culminează cu nişte înţepături în inima. Eu simţeam de toate – ce 2-3 fluturi răzleţi ?! Eu aveam stoluri, stoluri, cred că nici un pumn de Dicarbocalm nu calma durerea, mă cuprinsese un fel de boală, o cădere de calciu şi de orice se mai găseşte atât în tabelul lui Mendeleev, cât şi prin organismul uman. M-am îndreptat spăşită spre locul meu şi m-am aşezat tocmai când ei îşi pregăteau instrumentele. Eh, m-am aşezat, şi bine că m-am aşezat – era momentul ăla când treci prin diferite stări de agregare – eu mă scurgeam! da, mă scurgeam prin scaunul cu tapiţerie roşu-spălăcit. Am ştiut din primul moment că va fi iubire pe viaţă.