Mai sunt cateva minute pana la miezul noptii si cred ca in sfarsit m-am hotarat care e piesa zilei. Cand am citit prima data postul lui Mircea ieri am zis: “floare la ureche”. Apoi, incet-incet, am inceput sa trec in revista piesele care chiar inseamna ceva pentru mine. Si de la ceva super usor dintr-o data s-a transformat in ceva chinuitor :). Am atat de multe piese care au o poveste, atat de multe piese fara poveste dar care inseamna foarte mult pentru mine prin ceea ce mi-au adus incat, fara nici o gluma, asta a fost una dintre cele mai mari dileme. As fi pus piesa mea si a Danielei dar ea deja a fost subiectul uni Song of the day the acum ceva timp. As fi pus o piesa scrisa de mine, dar la fel e in paginile blogului…cum de altfel sunt foarte multe piese de la song of the day, cu sau fara explicatia de rigoare.

Pana sa trec la piesa zilei…a fost o saptamana foarte plina. Cu boacane dar si cu cateva minute bune :). Boacane fiindca, fiind eu, am reusit sa dau cu bata-n balta si sa o indepartez pe Roxy Foxy de pe paginile blogului. Si desi la inceput parea o decizie oarecum logica (pentru mine doar – justificata de diversitate )…dintr-odata nu mai am nici cea mai mica idee de ce naiba am facut-o. Well…prostia se plateste…iar eu am ramas cam lefter de data asta:D. Oricum, Roxy, multam mult pentru fragmentele din tine imprumutate acestor pagini 😉

Revin la piesa,..tre’ sa recunosc, desi grea decizia, a fost ajutata de unul din momentele de aseara de la HP Party, cand la un moment dat trupa Jukebox (din punctul meu de vedere principala atractie a serii…iar tipa de la Jukebox pur si simplu cu o voce bestialaaa), au pornit inimile cu singura piesa lenta din recitalul de aseara. Una dintre piesele mele favorite, care-mi aduce aminte de perioada adolescentei, de vara anului 1998, de cum e sa fii un adolescent indragostit, fara speranta, cu multa inspiratie si mai presus de toate pasiune. Ladies and gentlemen, I give you Robbie Williams – Angels

si o versiune live, exceptionala

Robbie Williams – Angels

I sit and wait Does an angel contemplate my fate And do they know The places where we go When we’re grey and old ‘cos I have been told That salvation lets their wings unfold So when I’m lying in my bed Thoughts running through my head And I feel that love is dead I’m loving angels instead

[Chorus]

And through it all she offers me protection A lot of love and affection Whether I’m right or wrong And down the waterfall

Wherever it may take me I know that life won’t break me When I come to call she won’t forsake me I’m loving angels instead

When I’m feeling weak And my pain walks down a one way street I look above And I know I’ll always be blessed with love And as the feeling grows She breathes flesh to my bones And when love is dead I’m loving angels instead

[Chorus]

And through it all she offers me protection A lot of love and affection Whether I’m right or wrong And down the waterfall Wherever it may take me I know that life won’t break me When I come to call she won’t forsake me I’m loving angels instead

[Repeat Chorus]