Ganduri pe rime

Din ciclul “Romanul s-a nascut poet” iar eu sunt roman…urmeaza ce urmeaza

Cotrobaind prin cateva lucruri am gasit caietul in care am inceput odinioara sa scriu ceva versuri. Mi-am dat seama ca a trecut destul timp de cand nu am mai scris dar promit solemn in fata mea si a celor 2-3 cititori de blog ca o sa o fac din nou…usor, usor.

Pana atunci va las cu 3 dintre poeziile mele (nu va sfiiti sa ma criticati daca e ceva in neregula…I can take it, I am a big boy…in fact I am a REALLY BIG B…MAN)

Şi simt…

Şi simt că mă afund în gol, Cad în abruptul infinit, Mă răsucesc gemând în zbor Tânjind plăpând spre răsărit.

Şi simt cum bâjbâi ca prin ceaţă, Strig gâtuit după-ajutor. O răsuflare ca de gheaţă M-apasă-n ceafă-ucigător.

Şi simt cum într-un abur sec, Înăbuşit m-afund uşor. Vreau să respir dar mă înec În spuma albă a unui nor.

Şi simt cum zborul infernal Continuă ca un blestem Şi sunt purtat pe sus de-un val Spre-abis…Spre haosul etern.

Şi simt asupra-mi o pedeapsă Iar ochii-mi sunt păienjeniţi. În spate crucea mă apasă Pe umerii îmbătrâniţi.

Şi simt cum cad într-un mormânt Ca-ntr-un sicriu şi strâmt şi mic. M-apasă tone de pământ Şi simt…că nu mai simt nimic.

Plictis

Ce toropeală, ce zăpuşeală! E cald în casă, e cald afară Şi gândurile astea toate mă omoară.

Un câine latră, eu iau o piatră Şi-arunc spre el că poate pleacă Dar nici prin gând nu pare javrei să îi treacă.

Seară de vară, o casă de ţară, Fulgere, tunete, vreme nasoală Iar pe deasupra o doză letală de plictiseală.

Începe să  plouă, pe frunze-i rouă, Jos,  pe pământ, o râmă, două Se plimbă bete fără griji sub luna nouă.

Mă doare capul căci stau pe patul Ce scârţâie lua-l-ar  dracu’. Pardon! Se vede mă provoacă necuratul.

O muscă zboară, de parcă-i chioară Iar eu zâmbind spun într-o doară Ghici ghicitoare: cine oare o să moară?!

Privesc în gol visând la pol. Zăresc un urs dormind domol, O să-i urmez îndemnul în momentul următor.

Ce anormal i-acest normal; Şi simt că mă înec la mal Căci nu găsesc o rimă pentru versul de final.

Povaţă  de viaţă

Spui că nu iei în seamă lucrurile mărunte. Că nu îţi pasă ţie de astfel de amănunte, Tu vrei să treci prin viaţă aşa…în zbor; Şi vrei ca toată lumea să te-asculte În schimb nu vrei ca nimeni să te-ajute. Crezi că nu ai nevoie de ajutor? Crezi că aşa-ţi poţi face-un viitor? Crezi că poţi fi mereu luntre şi punte? Noapte bună…somn uşor. Vise plăcute!

Văd o schimbare de concepţie de viaţă Şi văd cum s-a topit stratul de gheaţă Şi-ncepi să realizezi că tu nu ştii A explica chiar tot. Pe a ta faţă Se mai zăresc vagi urme de speranţă. Da! Ai greşit dar nu te mai gândi Nu e sfârşitul lumii, chiar de-ar fi După o noapte tot vine-o dimineaţă Cât timp trăieşte omul va greşi Aşa învaţă!

Te simţi, te zbaţi precum pe mal un peşte, Tot universu-n capu-ţi se roteşte Şi tot ce vezi în jurul tău vrea parcă Să te dărâme şi întruna te loveşte. Iubirea însăşi în persoană te-amăgeşte Vrea să renunţi. Dar tu-ntr-o arcă Tot ce-ai trăit şi bun şi rău încarcă Şi nu ceda, nu are rost! Trăieşte, Uită şi iartă, măcar încearcă… Şi iubeşte!

Privind spre cer stai jos întins, Cu ochii-aprinşi, cu glasul stins Râzi. Ţi-a venit şi ţie rândul. După o viaţă de proscris Te simţi plouat şi ars şi nins, Ai vrut să ocoleşti pământul; Ai petrecut o viaţă-ntreagă colindându-l Şi în sfârşit l-ai străbătut. În vis. Ca gândul şi ca vântul. Ai învins!

Daca v-au placut poeziile de mai sus ce parere aveti despre urmatoarele?

The Game

Hush!

It’s you

Slow Motion